Curatarea tenului cu produse bio: tot ce trebuie sa stii

Cosmetice bio, Cosmetice naturale

www.alchemy-boutique.ro

Avem deja in minte toate acele obiective minunate de atins pentru pielea noastra: o vrem frumoasa, luminoasa, ingrijita, cu sebuumul si dimensiunea porilor sub control si nicio imperfectiune care sa ne umbreasca fericirea.

Insa, adevarul este ca nu putem vorbi despre un ten frumos, hidratat si luminos pana nu vorbim intai despre curatarea corecta. Daca sarim aceasta etapa importanta, daca o abordam superficial sau daca folosim produsele nepotrivite, pielea va da rapid semne de nemultumire: isi va pierde din luminozitatea naturala, va avea un aspect tern, incarcat, cu pori blocati si va da semne de imbatranire prematura. Iti suna cunoscut?

Daca observi aceste simptome pe tenul tau, inainte sa prespui ca problema e mai grava, hai sa analizam putin cat de eficient si de frecvent te demachiezi.

Pentru inceput, te informam ca demachierea este un proces care se invata. Iar din pacate multe dintre noi l-am invatat “dupa ureche”. Asa ca se poate intampla sa facem in continuare destul de multe greseli la acest capitol.

Asadar, tu esti sigura ca respecti toate etapele curatarii intocmai? Sau ca folosesti produsele corecte? Unde mai pui ca in ultimii ani s-au tot inventat produse complementare de curatare sau chiar metode noi (de exemplu, Double Cleansing, metoda pe care o detaliem mai jos).

Pana ajungem acolo, insa, hai sa discutam putin despre cele mai frecvente greseli pe care le facem – uneori fara sa ne dam seama – dar si despre solutiile aferente:

  • Suntem convinse ca trebuie sa ne demachiem numai daca am purtat make-up

Nimic mai fals. Tenul trebuie curatat zi de zi indiferent daca am purtat sau nu make-up. Iubim machiajul bio si il folosim cu mult entuziasm, dar chiar si el trebuie indepartat cu mare atentie. Iar daca nu avem de indepartat make-up, e bine sa stii ca pe tenul nostru se aduna impuritati pe tot parcursul zilei care, in contact cu sebuum-ul, formeaza o pelicula care blocheaza porii si nu ne lasa tenul “sa respire” – cu alte cuvinte, pielea noastra nu se poate oxigena corespunzator, lucru care duce la un ten asfixic cu toate simptomele neplacute care il insotesc – aspect tern, lipsa de luminozitate, pori blocati, riduri pronuntate, etc – nu insistam, ai inteles ideea:)

  • Nu folosim produsele potrivite

Fie pentru ca nu ne cunoastem tipul de ten, fie pentru ca suntem influentate in alegerea produselor de descrierile comerciale care ne promit lucruri nerealiste (vom detalia intr-o postare viitoare ce anume este realist si ce nu este realist sa ne asteptam de la un produs de ingrijire), este foarte posibil ca produsul demachiant sa nu fie adaptat nevoilor reale ale pielii noastre, caz in care ii va face mai mult rau decat bine.

De exemplu, poate avem tenul sensibil, dar porii usor dilatati din zona T ne pot face sa credem ca tenul nostru este de fapt mixt sau gras, drept urmare folosim un produs de curatare cu efect astringent – care, in cazul unui ten sensibil, este foarte iritant. Sau avem pielea deshidratata dar credem ca lotiunile tonice pe baza de alcool sunt singurele care pot curata eficient, alcoolul din compozitia lor deshidratand insa si mai mult pielea.

Deci este important sa stim exact care este tipul nostru de ten si sa ne inarmam cu produse bio de ingrijire corespunzatoare. Daca nu stii cu exactitate care este tipul tau de ten, o vizita la un dermatolog te poate lamuri. De asemenea, consultantii nostri sunt aici sa te ajute, asa ca ne poti scrie cu incredere la contact@alchemy-boutique.ro si te vom ajuta sa alegi produsele care ii fac cu adevarat bine tenului tau.

Nu uita ca diferenta dintre un ten care arata minunat si unul care are inca probleme este de multe ori calitatea produsului folosit.

  • Folosim produse pline de substante controversate

Stii deja opinia noastra despre produsele de ingrijire cu formule sintetice: nu ne plac si nu le recomandam. Explicam pe larg in acest articol de ce In plus, este bine sa stii ca un produs de curatare natural sau bio respecta echilibrul fiziologic al pielii noastre, lucru care nu se intampla cu formulele pe baza de ingrediente chimice, adesea prea agresive. Iar un ten al carui echilibru nu este respectat, nu este un ten relaxat si fericit. Deci treci pe produse de curatare cu formule blande, naturale si hipoalergenice si vei observa cum tenul tau raspunde pozitiv acestei schimbari.Daca nu stii de unde sa incepi, arunca rapid o privire aici.

  • Curatam tenul superficial

Cu alte cuvinte, acordam o atentie minima acestui pas extrem de important. O curatare incompleta inseamna ca pe tenul nostru vor ramane in continuare particule de make-up sau alte impuritati. Deci pielea nu respira, deci produsul hidratant nu actioneaza corect, deci noi ne vom trezi cu acnee sau alte probleme, deci, deci, deci… Chiar daca suntem pe fuga sau suntem foarte obosite, exista intotdeauna solutii pentru o curatare completa care nu iti ia mai mult de 3 minute. De exemplu, putem folosi Apa Micelara care ne asigura o curatare mai rapida decat alte produse pentru ca ne scuteste de cativa pasi in plus in procesul de demachiere..

  • Ne rezumam la un singur produs de curatare

Exista nenumarate scurtaturi pe care le putem lua cand vine vorba de ingrijire, insa daca vrem un ten frumos, demachierea nu ar trebui sa fie una dintre ele.

Pentru ca un ten curat este practic fundatia pe care vom construi mai departe rutina de ingrijire, e bine sa fim riguroase si sa ne acordam minim 5 minute pe zi in care sa curatam cu grija si atentie tenul in ordinea urmatoare: pleoapele & genele, buzele, restul fetei si gatului + decolteul. Acest procedeu aparent complex, odata intrat in rutina ta, va deveni extrem de rapid.

Dar secretul succesului aici este sa folosesti cel putin doua produse diferite de curatare: O lotiune demachianta sau o Spuma/gel de curatare + O lotiune tonica. Daca vrei centura neagra la demachiere (o inventam noi pentru tine!) poti trece la etapa urmatoare pentru avansati.

  • Double-Cleansing-ul: Ce este si de ce am nevoie de el?

In romana: Curatare dubla. Avem nevoie de curatare dubla? Da! Pentru ca procesul nostru de make-up implica de multe ori straturi de fond de ten, pudra, fard de obraz, sub care se afla de multe ori alte straturi de crema, corector si primer, curatarea dubla este salvatoare. De fapt, ea este o metoda de curatare a tenului care ne face bine indiferent daca folosim sau nu make-up.

Secretul eficientei? Curatarea dubla implica, asa cum ii spune si numele, doua produse diferite de curatare.

Ce produse de curatare bio putem combina?

Noi iti recomandam o Lotiune demachianta bio adaptata tipului tau de ten urmata de un Balsam demachiant (ideal, tot bio) care se foloseste impreuna cu un prosopel cald si completeaza minunat procesul de curatare.

Nu iti ascundem ca noi avem un adevarat ritual cu procesul demachierii. Daca esti curioasa, iata pasii pe care ii urmam:

  1. Curatam tenul cu o Lotiune demachianta bio sau Apa micelara – ambele bio, desigur.  De obicei, folosim produse bio de curatare multifunctionale, care pot fi aplicate si pe zona ochilor, dar daca ai tenul gras, te sfatuim sa folosesti doua produse separate – unul pentru ten si unul pentru buze & ochi.
  2. Dupa ce ne-am asigurat ca tot make-up-ul a fost indepartat, aplicam cu constinciozitate un Balsam de curatare. Daca este prima data cand auzi acest termen, citeste aici un articol care va face mai multa lumina.Cum folosim Balsam-ul de curatare? Luam din borcanas o cantitate mica (vei vedea ca are o consistenta superioara lotiunilor, deci nu e nevoie sa folosesti mult produs la o aplicare) si aplicam direct pe ten cu un mic masaj,  timp de 1 minut  (te asiguram ca e foarte importanta partea cu masajul pentru ca astfel mobilizam impuritatile blocate adanc in pori sa fie eliberate si apoi indepartate foarte usor).  Apoi, cu ajutorul prosopelului inmuiat in apa calduta (prosopel care trebuie sa fie intotdeauna din fibre naturale) indepartam cu miscari circulare produsul de pe ten. Pentru ca formula sa este mai consistenta decat a lotiunilor, moleculele acestuia se leaga de cele de sebuum si indeparteaza impuritatile din cele mai profunde zone ale porilor nostri. Va spunem din experienta ca acest extra pas al aplicarii unui Balsam bio demachiant chiar face diferenta.
  3. Aplicam o lotiune tonica bio pe o discheta de bumbac organic, pentru a indeparta ultimele urme de balsam si a tonifia porii. Pont: alegeti lotiunea tonica intotdeauna in functie de tipul de ten. Daca aveti pielea sensibila, nu folositi produse astringente sau pe baza de alcool. Alegeti in schimb o apa florala.
  4. Optional, puteti folosi o Apa termala  dar numai dupa ce v-ati asigurat ca pielea este perfect curata si pregatita sa primeasca oligoelementele si mineralele din apa termala.
  5. Ultimul pas este aplicarea produselor de ingrijire: ser, crema de noapte si crema de ochi. Toate bio si toate alese special pentru nevoile tenului nostru. Aici e important sa variem formulele la 1-2 luni, pentru a-i oferi tenului ocazia sa primeasca si alte substante nutritive.

Asta este tot. Pe ceas, tot acest proces dureaza aproximativ 5-7 minute si va garantam ca merita din plin. Avem cliente care ne-au marturisit ca aceasta mica schimbare in rutina lor – si anume curatarea dubla – le-a schimbat cu adevarat tenul. Ceea ce va dorim si voua:)

Standard

Cum ajutam parul sa se regenereze rapid si natural in sezonul rece?

Cosmetice bio foarte bune

www.alchemy-boutique.ro

Stim ca in decembrie suntem tot timpul pe fuga – dar cand nu suntem, de fapt:) Si mai stim si ca parul nostru sufera de pe urma frigului – isi pierde din supletea naturala, din hidratare (electrizare, anyone?), devine mai fragil si mai rebel.

Asa ca, daca ai nevoie de trucuri rapide pentru ca parul tau sa-si recapete frumusetea si forta in mod natural, iata cateva din cele testate si aprobate de noi, fetele bio-addict de la Alchemy Team:

  • Foloseste ulei de argan. Noi il folosim pe acesta. Cum il poti folosi? Pe varfuri si/sau lungimi, pe parul uscat, lasat sa actioneze ca o masca de par timp de minim 30min. E suficienta o singura aplicare ca parul sa-si recapete stralucirea si supletea.
  • Acorda-i o sansa si uleiului de cocos. Noi il iubim pe cel de aici - e nedezodorizat, nerafinat si ultra concentrat, deci parul tau va mirosi ca o zi de vara pe o plaja exotica.
  • Stii metoda aplicarii balsamului de par inaintea samponarii? E foarte simpla – practic inversam etapele si aplicam balsam de par pe parul complet uscat, apoi samponam ca de obicei. Un balsam care chiar face ceea ce promite e acesta.
  • Temperaturile inalte nu sunt prietene cu parul nostru. Deci ideal este sa-l usuci la o treapta medie, la o distanta decenta, folosind si un produs de protectie termica. Noua ne place acesta.
  • Masajul scalpului face minuni. Iti poti folosi propriile degete sau o perie de par de lemn – o iubim pe cea din lemn de fag de aici. Cu cat stimulam mai mult circulatia la nivelul scalpului, cu atat foliculii vor primi mai mult oxigen si substante nutritive iar efectele la nivelul parului nu vor intarzia sa apara.
  • Nu uita ca ceea ce mancam e super important pentru aspectul parului/pielii/unghiilor. Cauta produse naturale/bio care contin zinc, vitamine din grupul B, acid folic, mangan, acizi grasi esentiali. Odata ajunse in sistemul tau, corpul va stii singur cum sa le distribuie inteligent si rapid exact acolo unde este mai mare nevoie de ele.
  • Iar daca il vopsesti frecvent, sfatul nostru sincer si direct este – Don’t! Nu exista vopsea de par care sa nu atace fibra capilara. Chiar si vopseaua naturala de par are ingrediente controversate, dar e totusi o varianta mai blanda pentru parul nostru, asa ca daca tii neaparat sa continui sa-l vopsesti, alege o vopsea naturala care nu contine urmatoarele: resorcina, amoniac, PPD (un ingredient super toxic si foarte comun in vopseaua de par) si metale grele (cauta mentiunea “fara plumb/nichel”). De asemenea, rareste aplicarile la cateva luni si incearca sa aplici vopseaua de par intr-o incapare cu ventilatie buna. Nu suntem nici fani henna – dar vom explica pe larg intr-un alt articol care este treaba cu ea si de ce nu ne place.

Speram ca aceste sfaturi sa-ti fie utile! Daca ai si alte intrebari specifice legate de ingrijirea bio, nu uita ca suntem aici:)
Pe curand!

Standard

De ce iubim uleiul natural pentru par – si cateva motive pentru care il vei iubi si tu:)

Daca sunteti pasionate de ingrijirea naturala, putem sa pariem ca ideea folosirii uleiului pentru par nu este chiar noua pentru voi.

cosmetice naturale bune

Cosmetice bio

Desigur, noi, in calitate de “bio-addicts”, marturisim ca am testat destule variante – mai exact, ulei de cocos, ulei de argan, dar si (nu cu prea mare succes) ulei de masline – asta pentru ca, am descoperit noi tot testand produse si ingrediente, nu tot ce este natural este si eficient. Uleiul de masline folosit pe par este un astfel de exemplu. Daca pentru piele poate fi o solutie foarte buna de hidratare, parului nu-i face foarte bine. Explicatia stiintifica este legata de masa moleculara mare, dupa cum am aflat mai tarziu.

Asadar, tot testand produse pe baza de uleiuri naturale pure pe suvitele noastre, am avut urmatoarele revelatii:

Revelatia #1: Cele mai bune rezultate le obtinem de la produsele care contin un mix de uleiuri naturale, si nu un singur tip de ulei. Asta deoarece efectul combinat al acizilor grasi esentiali, vitaminelor liposolubile si compusilor organici este mult mai puternic, iar rezultatele se vad intr-un timp mai scurt.

Revelatia #2: E foarte important ca uleiurile de par sa aiba o masa moleculara mica – ganditi-va la un ulei fin si fluid (molecule mici) versus un ulei dens si gros(molecule mari). Masa moleculara mica este super importanta – pe de-o parte pentru ca astfel produsul patrunde mai rapid in fibra capilara iar pe de alta parte pentru ca nu va ingreuna firul (si nu va fi greu de inlaturat la samponare).

Pe de alta parte, o masa molecurala mare inseamna ca produsul va ramane la suprafata parului, ceea ce este ok doar daca avem nevoie de un produs de protectie termica. Pentru hranire si regenerarea, solutia este reprezentata de uleiuri organice usoare, fine, care au cele mai mari sanse sa fie absorbite si sa actioneze profund acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, chiar in structura firului de par.

Dintre produsele testate de noi, cele care au ramas pe “lista scurta” sunt destul de putine – asta si pentru ca avem standarde foarte ridicate:)

Brand-ul romanesc Cremeria este prezent pe rafturile noastre virtuale de ceva timp iar Total Therapy Hair Oil este unul dintre produsele care ne-au schimbat (in foarte bine!) rutina de ingrijire. Odata cu venirea toamnei si a temperaturilor scazute, Total Therapy este o adevarata cura intensiva de regenerare pentru parul nostru. Desigur, l-am folosit si vara cu foarte mare entuziasm si ne-am bucurat suvitele cu formula sa pe baza de un mix de uleiuri pure chiar inainte de expunerea la soare.

Inutil sa va mai spunem ca parul nostru a primit numai complimente.

Formula secreta (care nu e chiar atat de secreta:)? Uleiul de babassu mixat cu ulei de susan, un strop de ulei de ricin si vitamina E. Nu stiti ce este uleiul de babassu? E un ulei fin si usor extras din semintele unui palmier specific zonei amazoniene care are efecte regenerante incredibile asupra fibrei capilare. Cand il veti testa, va veti convinge ca e chiar mai eficient pentru par decat uleiul de argan.

Un al doilea produs minunat pe care l-am folosit recent si de a carui textura ne-am indragostit este Sublime Alchimie de la Cattier (pana si numele ne place foarte mult). Este un ulei uscat in compozitia caruia intra uleiuri pure de camelie, jojoba, argan, care poate fi folosit atat ca tratament cat si ca produs de styling, mai ales pentru acelea dintre noi care au parul mediu sau lung. Bonus, poate fi folosit fara nicio problema (si  cu rezultate minunate) si pe corp & ten, deci este un produs absolut indispensabil in vacante, mai ales daca mergem in zone calde, sau daca frecventam sauna.

Apropo de sauna – un truc minunat care functioneaza fara gres este aplicarea uleiului de par inainte de intrarea in sauna. Caldura va ajuta produsul sa patrunda adanc in fibra capilara, il va proteja, iar la final vei avea parte de cel mai revitalizant tratament pentru par care poate rivaliza cu cele facute la salon.

Daca sunteti adeptele mono-ulei (si nu e nimic in neregula cu aceasta abordare:) – avem aici si aici doua recomandari fantastice.

Si, pentru ca stim ca inca mai circula mituri legate de combinatia ulei de par + par gras, permiteti-ne sa facem putina lumina:

Uleiul natural pentru par poate fi folosit in siguranta si fara probleme pe orice tip de par.

Desigur, acelea dintre noi care au parul cu fir gros, ondulat, uscat sau degradat/vopsit vor fi primele care vor observa schimbari in bine in urma folosirii unui produs pe baza de ulei organic pur.

Dar chiar si noi,cele care avem parul normal, fin sau lipsit de volum putem beneficia din plin de pe urma lui, pe principiul ca un plus de stralucire, hidratare si luminozitate e oricand binevenit. Iar un fir de par bine hranit arata minunat, indiferent de tipul sau.

 

Secretul, insa, este sa folosim uleiul doar pe varfuri sau cel mult pe lungimi, niciodata pe scalp. Scalpul are deja glandele sebacee proprii care se ocupa cu hidratarea si deci nu mai are nevoie de ajutor in acest departament.

Si inca un sfat legat de uleiuri – alegeti doar formule organice sau exclusiv naturale. O mare parte din formulele pe baza de ulei pe care le gasiti in magazine au doar o cantitate infima de ingredient natural (in general 5-10%), restul compozitiei fiind completata cu ingrediente neprietenoase cu mediul si cu sistemul nostru – ca silicon, parafina, parfum sintetic si uleiuri minerale, care nu fac altceva decat sa sufoce fibra capilara, nepermitandu-i sa “respire”, lucru care in timp va crea atat de multe probleme, incat nici nu vrem sa ne gandim la ele…

Asadar, noi va dam unda verde la folosirea formulelor organice de ulei pentru par. Din experienta (dar si din cercetari) va spunem ca un ulei de par are o actiune mai intensiva decat un balsam, asa ca daca aveti nevoie de o cura intensiva de regenerare pentru podoaba capilara, stiti deja ce sa alegeti:)

 

Standard
Cosmetice bio

www.alchemy-boutique.ro

 

“De ce sa cumparam cosmetice bio cand le putem face acasa?”

Nici nu stiti de cate ori ne-am confruntat cu aceasta intrebare:)

Ei bine, raspunsul este simplu: pentru ca industria cosmeticelor organice a evoluat atat de mult incat cosmeticele home-made sunt pur si simplu inferioare calitativ celor pe care le putem cumpara gata preparate de specialisti.

Si ar mai fi cateva motive. Unul dintre acestea este ca bucataria/baia noastra nu sunt laboratoare. Stim ca trend-ul cosmeticelor  home-made/hand-made a luat amploare in mediul online in ultimii ani, dar exista un motiv foarte serios pentru care astfel de produse nu fac parte din portofoliul Alchemy:  ingredientele sunt de multe ori de calitate inferioara, cei care le formuleaza nu au autorizatiile necesare sau pregatirea de specialitate, iar igiena din mediul de lucru nu e controlata. In lipsa unor conditii stricte de laborator ne este greu sa ne lasam convinsi sa aplicam un produs pe piele sau sa recomandam clientilor nostri sa o faca.

In plus, la nivel de efecte si beneficii, e o diferenta foarte mare intre cosmeticele home-made si cele realizate de companii care investesc in cercetare, au laboratoare de ultima generatie si specialisti in chimie si cosmetologie care au o intelegere mult mai profunda a principiilor formularii unui produs decat am putea avea noi, fara studii de specialitate.

O alta problema o reprezinta materia prima. Putem cumpara ingredientele ca atare, este adevarat, dar aici exista cateva probleme: in primul rand sursa lor nu este intoteauna sigura (verificati, daca puteti, cine si cum le-a produs, si de asemenea cat si unde au stat depozitate inainte sa ajunga la voi).

Apoi este forma lor bruta care,  in lipsa unei procesari adecvate, este absolut inutila pentru piele. De exemplu, peptidele naturale extrase din mar (care au efecte importante anti-rid) trebuie procesate pentru a avea o masa moleculara optima absorbtiei cutanate. Ingredientul propriu-zis are o masa moleculara mare, deci practic “sta” la suprafata pielii fara a ajunge acolo unde trebuie.

Vitamina C  este un alt exemplu. In forma de pudra in care o gasim cel mai frecvent este inactiva. Pentru a putea fi folosita in compozitii trebuie extrasa, izolata si procesata dupa un set de reguli specifice si in conditii termice optime (fiind o substanta extrem de instabila). Daca doar mixam aceasta pudra cu o baza emolienta sau lavanta, efectele sunt inexistente.

Si lista poate continua cu extractele de plante (care trebuie sa fie standardizate si controlate pentru a garanta cantitatea de substanta activa, dar si lipsa pesticidelor si a metalelor grele, altfel sunt doar niste pulberi fara efect cosmetic sau terapeutic), uleiurile si unturile naturale (care trebuie obtinute prin metode de presare la rece si fara solventi chimici, pentru ca toate proprietile sa ramana intacte), etc.

Daca totusi alegeti ingrediente in varianta bruta (unturi sau uleiuri), asigurati-va ca stiti cu certitudine de unde provin, care este data productiei si conditiile de depozitare (in cazul produselor foarte ieftine, aceste conditii fiind uneori insalubre). Si de asemenea, acolo unde este posibil, optati pentru unturi si uleiuri care au grad alimentar (cautati expresia “food-grade” pe eticheta), controlul calitatii acestora fiind mai strict.

Din fericire, in ultimii ani au luat nastere o multime de brand-uri internationale de cosmetice organice sustenabile care au in spate cercetari amanuntite, echipe de specialisti acreditati si formule exclusive dezvoltate in conditii strict controlate. Multe dintre aceste companii au de asemenea si culturi proprii, ceea ce inseamna ca drumul ingredientului de la forma bruta la cea in care este inclus in compozitii este foarte mic. De asemenea este bine de stiut ca toate companiile producatoare de cosmetice sunt obligate sa documenteze si sa certifice ingredientele folosite si sa le asigure prospetimea si integritatea.

De aceea noi sustinem ca varianta optima este sa alegem formule gata preparate de specialisti, certificate si realizate in conditii controlate de laborator.

Si aici incepe povestea Alchemy, spatiul virtual unde am adunat o sumedenie de produse organice minunate (peste 500), cu texturi si arome divine si ingrediente exclusive – ca seva de mesteacan, extract din seminte arctice rare, namol purificat din tinuturile nordice, lemn de santal – combinate cu uleiuri si unturi pretioase de la producatori locali verificati si agreati (argan, shea, mango), apa termala binefacatoare, plus cocktail-uri de antioxidanti obtinuti din cele mai proaspete fructe cultivate biodinamic. 

Toate acestea in ambalaje adorabile (si reciclabile) si cu texturi, arome si beneficii care cu siguranta ne fac sa ne dorim sa nu ne mai intoarcem vreodata la cosmeticele conventionale – dar nici la cele home-made, in a caror calitate pur si simplu nu avem incredere.

Cum ne reparam tenul in mod natural in timpul noptii: tips & tricks

Stim deja, desigur, ca cele 7 ore de somn nu sunt un moft si ca daca nu ne odihnim corespunzator tenul nostru ne va da de gol (cearcanele, privirea obosita, pielea terna – toate vin la pachet cu oboseala).
Pentru ca vremea de afara nu ne ajuta nici ea sa avem o piele hidratata, v-am pregatit cateva sfaturi pentru a nu lasa oboseala sa ni se vada pe chip.
getty_rm_photo_of_woman_with_sleep_maskIn primul rand, daca nu ne-am odihnit corespunzator, trebuie sa rezolvam repede cauza problemei si sa ne asiguram ca dormim suficient in fiecare noapte.

Va sfatuim sa va planificati orele de somn astfel incat sa acopere intervalul 11pm-6am, acesta fiind intervalul orar in care tenul, ca si corpul, are cele mai mai sanse sa se refaca la nivel profund.

Vrem sa profitam la maximum de perioada somnului si de aceea este bine sa ne hidratam cu o ora inainte de a merge la culcare (atentie! – nu mai tarziu, pentru a nu pune rinichii la treaba in timpul somnului si a fi nevoite sa ne trezim in timpul noptii). Va recomandam fie un ceai relaxant (tei, melissa sau lavanda) fie unul cu efect drenant (ca urzica sau coada calului), care vor sprijini procesele fiziologice de eliminare a toxinelor in timpul somnului.

Va incurajam sa pastrati consumul de alcool pentru ocaziile sociale si sa va asigurati de asemenea ca ati luat cina cu cel putin 3 ore inainte de a intra in pat. Corpul nu se poate odihni complet daca inca “mai are treaba” digerand alimente.

Nu uitati ca inclusiv celulele pielii se regenereaza cat timp ne odihnim asa ca vrem sa sprijinim aceasta regenerare cu o ingrijire a tenului completa si naturala.

In timpul noptii putem folosi formule bio hidratante concentrate, mai consistente decat cele pe care le folosim in timpul zilei. Nu vom folosi creme cu SPF sau ecrane minerale si vom alege in schimb creme, serum-uri sau uleiuri de ten care aduc pielii un aport optim de vitamine, acizi grasi esentiali si extracte botanice menite sa contribuie la regenerarea nocturna profunda a pielii.

Un sfat: Va recomandam sa alegeti formule naturale sau bio pentru ingrijrea de noapte, dintr-un motiv simplu: in timpul somnului, corpul face eforturi sa elimine toxinele cat mai eficient, iar ingredientele sintetice din cosmeticele conventionale nu fac decat sa ingreuneze acest proces, aducand practic corpului noi substante chimice de care acesta va trebui sa scape (ftalatii, parabenii, parfumul sintetic, etc – toate acestea vor trebui procesate si eliminate de corp, deci un efort in plus pentru sistemul nostru).

O formula organica lipsita de aceste substante sintetice va lasa pielea sa absoarba doar ceea ce-i face bine: ingredientele naturale, fitonutrientii, extracte organice, acizii grasi din uleiurile bio, etc.

Asa cum observa rapid si clientele noastre, efectele vor fi remarcabile la nivelul pielii daca veti trece la o rutina organica de ingrijire care include si o crema sau serum de noapte, aceasta fiind de multe ori etapa decisiva care chiar face diferenta.
Iar daca nu stiti care este cea mai potrivita crema bio de noapte, va spunem ca exista anumite formule organice pe care le recomandam, in special pentru ca le-am testat si au functionat impecabil.
Iata cateva dintre ele:

Serum-ul natural Pulpe de Vie , care are extract de catina, ulei de cactus, plus alte 15 ingrediente bio pretioase.

Uleiul-tratament rehidratant de la Suti, un adevarat elixir organic pentru tenul deshidratat, care redensifica stratul superior al tenului pentru un aspect mai plin si mai uniform. Dezvoltat initial de catre fondatoarea brand-ului pentru o clienta cu ten uscat si probleme cu somnul, a devenit foarte rapid unul dintre cele mai vandute produse Suti.

Tratamentul intensiv pentru ten Argan Skin Rescue, de la Nourish, cu argan si neroli, care repara in profunzime, datorita formulei cu micromolecule organice capabile sa patrunda profund in piele. Are rezultate remarcabile in restabilirea echilibrului lipidic al pielii, prevenind deshidratarea, aparitia ridurilor si lipsa de tonus.

Nourish Argan_Skin_Rescue_RGB ten_ser-Pulp-Me-500x500

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De asemenea, odata ce v-ati trezit dupa un somn odihnitor, nu uitati ca printre primele lucruri pe care e bine sa le faceti este sa va rehidratati. Recomandam si noi deja celebra apa plata cu lamaie, care stimuleaza celulele hepatice sa dreneze toxinele, dar puteti bea si apa simpla sau chiar un ceai cald. Toate acestea va vor ajuta in primul rand sa va simtiti bine, iar pielea odihnita si luminoasa va fi dovada ca faceti ceea ce trebuie pentru corpul vostru.
Daca aveti intrebari legate de rutina organica de ingrijire, sfaturi personalizate sau tips & tricks, nu uitati ca suntem aici
Pe curand!

Ioana, Alchemy

Standard

Uleiurile bio pentru ten: cum le alegem?

Madara-Superseed-Soothing-Hydration-Facial-OilAstazi vorbim despre uleiurile bio pentru ten, si ne referim in special la cele cu formule organice si complexe (adica mai mult de un ingredient natural). Noi, personal, consideram ca uleiurile naturale pentru ten sunt un adevarat miracol, indiferent de anotimp, si chiar le preferam in locul cremelor in timpul iernii.

De ce? In primul rand, pentru ca formulele lor sunt foarte pure. Si, pentru ca nu necesita apa, sunt extrem de concentrate, ceea ce inseamna ca pielea noastra va simti imediat diferenta.
Si nu trebuie sa-ti faci griji daca ai tenul gras – una din cele mai frecvente intrebari pe care le primim este legata de acest aspect: “Cum sa folosesc ulei daca tenul meu este gras? Nu se va ingrasa si mai tare?” Raspunsul, pe scurt: Nu, daca folositi produsul potrivit. Exista uleiurile uscate (un exemplu sunt cele de la Madara), care se absorb rapid in straturile superioare ale epidermei si in acelasi timp nu lasa urme grase. Din contra, chiar echilibreaza natural productia de sebum, gratie extractelor naturale din compozitie cu efect purificator sau astringent.

Asa ca nu va faceti griji daca aveti tenul gras sau mixt. Un ulei organic bine ales il poate salva.

Iar pentru tenurile uscate sau deshidratate, serumurile cu formule pe baza de uleiuri pure pot face ceea ce multe creme nu reusesc, restabilind bariera lipidica a pielii si mentinand hidratarea la nivel optim pe termen lung. Daca aveti pielea deshidratata, chiar si temporar, din cauza factorilor climatici, ca vantul sau temperaturile scazute, folositi un ulei rehidratant care va ajuta pielea sa redevina fina si supla. Preferatul nostru este Nourish de la Suti, care are nu mai putin de 15 ingrediente organice pure si rehidrateaza profund tenul, incurajand regenerarea celulara in timpul somnului.

Cum il folosim noi: seara, dupa curatarea tenului,  aplicam cateva picaturi pe fata si decolteu, folosind miscari ascendente pentru a favoriza drenajul limfatic si a revitaliza microcirculatia. Va spunem  din experienta ca acest mic masaj al tenului facut in fiecare seara chiar conteaza! Iar ca bonus, uleiurile esentiale  pure de patchouli si bergamota din formula ne relaxeaza atat de tare, incat instalarea unui somn linistitor este practic garantata.

Pentru acelea dintre voi care isi doresc un produs de ingrijire cu efecte anti-aging, va recomandam uleiuile Madara, cu formule exclusive pe baza de uleiuri de seminte arctice. Ingredientele sunt rare si pretioase, au biodisponibilitate ridicata si poti fi sigura ca nu le vei gasi in alte formule in aceeasi concentratie.

Asa ca, indiferent ce nevoi are tenul vostru, cu siguranta veti gasi un ulei organic care sa-i ofere ingrijirea corespunzatoare.

Un sfat insa: alegeti formulele complexe (cu un mix de uleiuri) in locul celor simple (cu doar un singur tip de ulei) pentru a beneficia cat mai mult de actiunea sinergica a ingredientelor organice pure. Si de asemenea va sfatuim sa stati departe de produsele “no name”  din diverse magazine fizice sau online. Acestea au de cele mai multe ori compozitii diluate cu uleiuri ieftine, cum e cazul uleiului de argan care este de multe ori diluat cu pana la 90% uleiuri de calitate slaba – si nu puteti fi siguri nici de prospetimea acestora.

Optati in schimb pentru formulele proaspete care au in spate garantia unor brand-uri organice de renume.

Iar daca aveti intrebari sau doriti o recomandare, nu uitati ca suntem aici.sutirej

Pe curand:)

Standard